Știință

Semne de punctuație: Reguli de folosire a virgulei în limba română

Virgula este semnul de punctuație care delimitează grafic o pauză între părți de propoziție sau între propozițiile unei fraze, despărțindu-le pe baza raporturilor sintactice.

Virgula se folosește în scrierea multor limbi — toate limbile scrise cu alfabetul latin și o parte din celelalte — pentru a structura fraza și propoziția și a evita posibilele ambiguități. Astfel, virgula joacă un rol similar cu pauzele, variațiile de ritm și intonația în limba vorbită. Utilizarea virgulei diferă de la o limbă la alta, lucrările normative ale fiecăreia impunând reguli mai mult sau mai puțin precise în care virgula este obligatorie, opțională sau nepermisă.

Lucrările de normare a limbii române stabilesc reguli pentru uzul virgulei în propoziții și fraze.

Ca regulă de poziționare, virgula stă lipită de cuvântul anterior și separată cu un spațiu de cuvântul următor (xx, xx).

Ca și celelalte semne de punctuație, rolul virgulei este de a evidenția structura unei propoziții, ușurând astfel cititul. Totodată, virgula ajută la clarificarea înțelesului frazei, evitându-se ambiguitățile. De exemplu, în frazele următoare, prezența virgulei schimbă cu totul semantica, cele două având chiar înțelesuri opuse:

  • Nu vreau să pleci.
  • Nu, vreau să pleci.

Virgula apare adesea în propoziție și în frază când se face o pauză în vorbire. Amplasarea sa nu este determinată de fonetică, ci de o serie de reguli gramaticale.

Când folosim virgula?

  • când este eliptică de predicat: „Copiii, niște zăpăciți”, „Fermierii, în impas”;
  • pentru a izola o apoziţie sau o structură apozitivă/explicativă extinsă de restul enunţului: „Andrei, colegul meu, nu a venit astăzi la școală”, „Au loc demonstrații față de acest politician, acuzat de manifestanţi de corupţie şi nepotism”;
  • înainte de conjuncţiile coordonatoare adversative (dar, iar, ci): „Nu mi-e foame, dar aș mânca o înghețată”, „Acesta nu este un epitet, ci un pleonasm”, „Ea a căzut pe stradă, iar ei nu au mișcat un deget”;
  • pentru a separa un vocativ sau o interjecţie de restul enunţului: „Atenție, cade tencuiala!”, „Ce faci, frumoaso?”, „Du-te, mă, și lasă-mă în pace!”, „Hai, stai la locul tău!”, „Adio, vacanțe!”, „Bine ai venit, draga mea!”, „Mamă, unde este cartea?”;
  • pentru a separa secvenţe circumstanţiale: „Andrei, supărat foc, a plecat la mare”, „Filmul spaniol, timp de două ore, prezintă niște imagini extraodinare”, „Când am făcut cinci ani, mama mi-a dăruit o jucărie”, „Am ajuns la școală, unde am aflat la ce oră este programat examenul”, „Nu se poate ca eu să stau în casă, în timp ce ceilalți copii se joacă afară”;
  • între cei doi membri ai unei perechi corelative : „Trebuie să citim cărți, fie că ne place sau nu”, „Am participat la un concurs în care și noi, și profesorii am colaborat”;
  • pentru a separa două propoziţii principale juxtapuse: „Însă vă spun, este o perioadă grea și trebuie să muncim”, „Nu mai mergem la mare, mergem la munte”, „L-au amendat, ce mai vrei?”;
  • pentru a separa elementele unei enumerații: „Am mâncat portocale, banane, rodii și cireșe”;

Când nu folosim virgula?

  • între subiect şi predicat sau între regentă şi subiectivă: „Reprezentantul instituției care a declarat ieri că este nemulțumit față de ce se întâmplă în parlament, a anunțat că nu va demisiona”, „Unul dintre fluturi, a zburat”, „Cel care învață, va ajunge un om mare” (în toate aceste exemple NU trebuie folosită virgula)
  • între verb şi complemente sau între regentă şi completivă: „Vă rog, să fiți cu ochii pe câinele meu”, „Politicianul a declarat înaintea ședinței BPN a PSD, că soluția găsită pentru…” (în toate aceste exemple NU trebuie folosită virgula)
  • pentru a izola un atribut cu rolul de a identifica, şi nu de a explica, de restul enunţului: „Sucul, produs de o firmă din Spania, a fost retras de pe piață”, „Copilul marelui poet, Mihai Eminescu…” (în toate aceste exemple NU trebuie folosită virgula)
  • în coordonare disjunctivă (conjuncția disjunctivă „sau”): „Nu mi-a răspuns la telefon pentru că făcea curat, sau dormea”, „Au plecat, sau au mai rămas?” (în toate aceste exemple NU trebuie folosită virgula)
  • după o conjuncţie coordonatoare adversativă: „Iar, plata care trebuie făcută este de 13 miliarde”, „Dar, pe voi cine v-a chemat?”, „Aș fi vrut totuși, să spun câteva cuvinte”, „Ei însă, nu consideră reale aceste fapte” (în toate aceste exemple NU trebuie folosită virgula)

Virgula este importantă și are roluri diverse, de aceea este necesară în multe situații. Lipsa semnelor de punctuație dintr-un text poate duce la neînțelegerea acestuia sau la trasmiterea greșită a unei informații. Prin semnele de punctuație marcăm pauzele de vorbire, intonația și ne ajută să despărțim diverse unități sintactice pe baza raporturilor pe care le stabiliesc.

sursa

Related posts

CEAI sau CAFEA? Iată ce spun experţii despre aceste băuturi!

Svetlana Gabură

Cum arătau 7 castele din Europa înainte de a deveni ruine

Svetlana Gabură

La ce se gândeşte câinele tău?

admin
Se încarcă....